joi, 26 iulie 2012

COINCIDENŢE CIUDATE LA DOI ARDELEANO-OLTENI


Avem două bucăţi neni care au foarte multe în comun :
1.   Ambii sunt atât ardeleni, cât şi olteni. Astfel : unul e ardelean, dar se numeşte Oltean. Celălalt e oltean de origine, dar a devenit ardelean în ultimii ani.
2.      Au acelaşi prenume.
3.      Ambii fac politică (aşa cum o înţeleg ei).
4.      Ambii fac parte din acelaşi partid, partidul portocaliu.
5.    Ambii au ocupat în ultimii ani (cam prea mulţi ani, spun unii), şi încă ocupă funcţii foarte importante în stat.
6.      Despre ambii se spune că poartă pălării mult prea mari, pentru nişte capete atât de mici.
7.      Şi totuşi, ambii au fost aleşi de cetăţeni (şi voturile chiar au existat, pe bune. Nici n-a fost nevoie să le numere Romberta).
8.     Amândoi sunt un pi, pi, pi, pic, ca, ca, ca, ca, cam bâ, bâ, bâ, bâl, bâlb, bâlbâiţi.
9.      Dar tocmai de aceea, amândoi sunt uneori foarte haioşi. Alteori, îţi vine să, să, să, să, să, să le zici vreo două. Trei.
10.  Amândoi îşi bagă adesea nasul unde nu le fierbe oala.
11.  Amândoi şi-au băgat nasul unde nu le fierbe oala chiar şi în legătură cu participarea românilor la referendum, sfătuindu-i să nu participe.
12.  Amândoi pretind că lucrează doar pentru “binele” nostru.
13.  Despre amândoi se spune că ar face mai bine să lucreze doar pentru binele lor, să ne lase pe noi în pace, să ne facem singuri, binele.
14.  Amândoi sunt slabi, atât fizic, cât şi profesional (zice lumea).
15.  Amândoi sunt mustecoşi.
Sunt sigură că lista poate continua.
Acesta este un pamflet. Orice asemănare cu, cuu, cuuu, cuuuu, cuu, ăăăăă, cu doi ardeleano-olteni, este spre binele tuturor. (Sper că şi spre binele meu. Cu ce-ar putea să-mi dăuneze un biet pamflet ?)  Sau, mai bine zis, important e să nu dăuneze nimănui (?).           (Actualitatea acidă, autor Gabriela Morar).

Un comentariu: